Postări

Se afișează postări din octombrie, 2008

Studiourile "BEBE" film prezinta

Imagine
Am fost in parcul IOR, in weekend. M-am simtit excelent! Priveliste de toamna cum nici nu-ti poti imagina in Bucuresti. Salcii pletoase, copaci care-si arunca frunzele intr-o betie de culori prin iarba verde-maronie, sute de rate care pescuiesc ca sa mearga apoi in carduri lungi, intr-o promenada nestingherita de nimic, catzei care alearga bucurosi, tineri plimbandu-se de mana, copii in dreptul carora m-am oprit pentru a le zambi senin, pri mind, la randul meu, un zambet la fel de cald... Cam acesta era parcul vizitat. Ce sa mai spun, o zi superba de toamna, un 18 octombrie de vis, in care aleile parcului au rasunat de muzica populara cantata cu ocazia festivalului Savorile toamnei; o zi in care lumea mi s-a parut mai buna, mai civilizata, mai promitatoare pentru un viitor in care incerc cu succes sa-mi fac un loc al meu. Bebe cel voinic

Fotografii cu si despre bebe

Imagine
Am unele fotografii la care când mă uit, mă bufneşte râsul. Atât de mic am fost cândva? Nu, nu pot să cred. Ce vremuri... Atunci stăteam atât de cuminte, fără să mă manifest în niciun fel, poate doar scâncind sau râzând. Nici nu pot să concep: a fost oare vreo vreme în care eu nu puteam spune câti-câti sau adee? Doamne, cum se poate o aşa sărăcie de limbaj? Nici nu mă puteam întoarce, nu ştiam să-mi coordonez deloc mişcările, nu ştiam să ţin capul, beam numai o singură băutură, lapte din biberon, când crama era plină cu vinuri şi ţuici. Ca să nu mai spun că în timp ce beam lăpticul, aveam impresia că mănânc. Oare chiar s-au întâmplat toate acestea? Mă uit la fotografii cu nostalgie şi-mi dau seama cât eram de tânăr. Dar pa rcă îmi place mai mult acum, mai ales că mi-am dat seama de un lucru: ceea ce credeam a fi un adevăr este de fapt un mare fals. Adică nu este valabil că pe măsură ce îmbătrâneşti, succesul la fete scade. Constat asta cu fiecare zi şi nu pot decât să mă bucur. Într-o

Parisul in visele lui bebe

Imagine
S-a întâmplat demult, să tot fie vreo patru luni. Eram liniştit, la Reghiu, în vizită la strabunica Sitz şi visam la Paris, locul atât de îndrăgit de părinţi. Aşteptam nerăbdător întoarcerea lor. Îmi era dor de ei, pe de o parte, pe de alta îmi era ciudă că eu nu am mers, deşi înţelesesem că sunt prea mic pentru asta, şi aşteptam cu nerăbdare să văd ce mi-au adus. Vă dezvălui ceva din culise: mama a început să plângă când a păşit în Disneyland fără mine. S-a gândit că face o mare nedreptate. Continuu dezvăluirea şi vă mărtur isesc că totul era doar în mintea ei, pentru că în tot acest timp mă aflam la umbra merilor, mă bronzam frumos, mâncam fructe şi citeam. Mă obişnuisem deja cu ideea că nu merg. Dar nu pot fi eu responsabil de gândurile oamenilor, mai ales că la acea vreme eram mulţumit să privesc fotografii şi să primesc ceva frumos din străinătăţuri. Şi nu s-au lăsat aşteptate cadourile. Mi-am reînoit garderoba cu un costum de Peter Pann, unul de japonez sau chinez, mă rog, ast

Luatul din moţ

Imagine
Tradiţia, pe la no i, spune că la o anumită vârsta, după un an, în principiu, lui bebe trebuie să i se ia din moţ, condiţie obligatorie pentru a putea ulterior să-şi ajusteze coafura după cum bebe doreşte. Printr-un simplu exerciţiu de imaginaţie, aţi putea uşor deduce că nici eu nu am scăpat, nu am reuşit să mă fofilez, cum s-ar spune, ca să rămân cu moţul întreg. A venit o zi, mult amâ nată de părinţii mei, în care m-am gătit bine pentru petrecere şi am meditat aproape două seri la ce obiect să aleg când pe masă îmi vor fi înşirate tot felu l de lucruri, acum fără nicio trebuinţă, decât eventual colaterală. Acestea fiind spuse, ne-am adunat cu mic cu mare, eu fiind singurul din categoria cel mai mic şi am dat drumul la chef, cum ar spune nanul, într-o sâmbătă frumoasa din toamna aceasta, mai exact în 20 septembrie. părinţii mei veniseră de joi seara, să aibă timp de pregătiri, dar nu au avut prea multă treabă pentru că totul era gata pregătit de bunici. Vineri, camerele de la Ţifeşti
Imagine
Despre limbaj Dragii mei, am sa va povestesc unele franturi din gandurile care m-au macinat in ulti ma vreme, dar va rog sa nu le priviti cu superficialitate, pentru ca tot ce scriu este autentic si de o reala valoare. Am inceput sa-mi dezvolt vocabularul, la modul cel mai serios. La ora actuala, stiu cateva cuvinte care ma scot mai mereu din impas. A, sa nu va ganditi la cele pe care le spun de vreo trei luni, cum ar fi tatatatata sau nana, ori ma-ma cand sunt mai necajit. Mai mult, am prins un pic de accent moldovenesc, de cand stau la bunici, dar vorbesc asa sa nu creada cineva ca am fitze de bucurestean. Cand o sa revin la vatra, gata si cu accentul. Spun ioti , (iata) dar am un fel foarte dragutz de a pronunta, lungesc pe io si scurtez un pic pe ti. Asa am inceput, mai exact, sa descifrez verbele la imperativ. Ma pricep un pic si la substantiv. Deocamdata sunt la cele comune. Spun, pentru câine, câti-câti. M-am invatat asa si incepusem intr-o vreme sa spun la fel si la pisica, s

Cand lumea este plina de vanatori

Imagine
Nu sunt ocolit niciodata de paparazzi. Poate pentru vedetele autohtone la fel de tinere, acesta ar fi un lucru bun, o sursa de a-si face reclama, dar pentru mine, va marturisesc sincer, uneori este greu. Aud declansatorul aparatului in mai toate momentele zilei, trebuie sa zambesc la obiectiv chiar si cand mananc sau ma joc, ca sa nu mai zic ca, mai nou, mi s-a intamplat sa fiu pozat in somn. In fine, poate ca acesta este destinul meu, sa fiu celebru din prima zi pe pamant! Aceasta fotografie mi-a fost trimisa de catre prietenul meu, soricelul Boo, care nu dormea. Stie si cine a facut poza, dar nu va pot dezvalui sursa, ramane sa discut eu mai incolo aspectele juridice ale situatiei. Va imbratisez!

editorial: Bebe revine!

Imagine
Va obisnuisem, dragi cititori, cu stiri la zi despre evolutia si traseul precis din primul an de viata. Dar iata ca, din motive obiective, eu fiind la Focsani, la bunici, cu ocazia cresterii mele fizice si dezvoltarii spirituale, am lasat acest blog in voia sortii si m-am ocupat de alte cele. Intre timp am implinit un an, ba chiar un an si o luna, fotografia este ceva mai veche, de la ziua mea si mi s-au intamplat o gramada de lucruri noi si frumoase de cand nu ne-am intalnit virtual, ca fizic e si mai greu, mai ales pentru voi, care munciti, lucru care presimt ca ma va paste si pe mine, in curand. Sa nu intelegeti, care cumva, ca in tot acest timp nu as fi notat prin ce am trecut sau ca as fi lasat de izbeliste propria imagine. Nici pe departe! Nu am mai scris din cauza multitudinii de activitati, dar am fotografii si o serie de notite. O sa aflati totul in detaliu atunci cand o sa public un rezumat al celor petrecute. Ce m-a facut sa revin? Pai, ar fi doua motive mai importante: pri