Cum mi-am petrecut primul Paste
Nici nu pot sa realizez cum mai trece tim
pul! Parca mai ieri eram in mare chef la primul Craciun si acum trebuie sa scriu despre Paste. Da, chiar nici eu nu pot lupta cu trecerea asta incontrolabila, inexorabila si atat de relativa a timpului. Acum am impresia ca o sa fiu mereu tanar, eternul june iubit de toata lumea, care trebuie doar sa rada si care chiar are pofta de ras. Dar ce rost are sa ma gandesc de pe acum la viitor... La ce va fi peste cativa ani. Mai bine sa va povestesc despre Sarbatoarea aceasta, dar tot scurt, pentru ca acum este deja 1 Mai si iarasi trebuie sa merg la petreceri.
pul! Parca mai ieri eram in mare chef la primul Craciun si acum trebuie sa scriu despre Paste. Da, chiar nici eu nu pot lupta cu trecerea asta incontrolabila, inexorabila si atat de relativa a timpului. Acum am impresia ca o sa fiu mereu tanar, eternul june iubit de toata lumea, care trebuie doar sa rada si care chiar are pofta de ras. Dar ce rost are sa ma gandesc de pe acum la viitor... La ce va fi peste cativa ani. Mai bine sa va povestesc despre Sarbatoarea aceasta, dar tot scurt, pentru ca acum este deja 1 Mai si iarasi trebuie sa merg la petreceri. Am plecat din Bucuresti spre Focsani destul de tarziu, pe la orele 17, asta fiind in Vinerea Mare. Ma gandeam cu mare bucurie ca voi p
etrece Invierea la Manastirea Dalhauti, care se afla in satul cu acelasi nume, la 20 de kilometri de Focsani, intr-o padure frumoasa si destul de salbatica. Am mai fost o data acolo, de fapt este impropriu sa spun ca am mai fost, au fost parintii mei, dar eu fiind al lor se poate chema ca am mers s
i eu, chiar nenascut fiind. Ma visam deja citind (stiti doar pasiunea mea pentru lectura) istoria manastirii si mai ales a Icoanei Facatoare de Minuni, veche de doua mii de ani, care am auzit ca are o istorie extrem de interesanta. As fi vrut sa-mi completez povestile auzite, precum ca loviturile iataganelor turcesti pe chipul Maicii Domnului ar fi provocat niste zgarieturi care mai apoi au luat forma unor rani pe chipul real al unui om, sau ca aceeasi icoana, inchisa de turci intr-un grajd a provocat o lupta teribila intre cai care s-au omorat si au omorat si oamenii care au incercat sa intre acolo. Apoi icoana se spune ca ar fi venit singura pe mare, pana la litoralul romanesc, unde a fost gasita si adusa la aceasta manastire. As fi vrut sa vad miile de lumanari arzand pentru credinta de peste doua mii de ani a oamenilor in Inviere si in Viata cea Vesnica. Cand colo, datorita conditiilor meteo dintre cele mai nefericite, am ramas sa d
orm in casa. Doar parintii mei au fost la biserica, dar nu la Dalhauti ci la Mrea Trei Brazi, in Panciu. Eu am ramas cuminte la Tifesti, cu bunica, am facut nani si am stat cuminte. Apoi, cand m-am trezit, am luat laptopul si am inceput. Stiam de un program in care lucreaza tata uneori, Photoshop parca se numeste, si m-am apucat sa modific niste poze. Parca nu-mi placeau asa, brute, neprelucrate. Stiam ca mama are o floare acasa si deja ma vedeam pozat si asezat in mijlocul florii. Ba chiar sa creez un camp intreg de flori, in mijlocul carora sa fiu eu, cine altcineva. Plus ca la unele fotografii nu-mi placea decorul si... ce sa ma lungim vorba, am inceput treaba. Nu pot sa va spun ce surpriza am provocat cand le-am aratat parintilor si bunicilor lucrarile mele. O adevarata arta, ar spune profanii. Eu stiu insa ca mai am de invatat cateva
chestii si ca in curand voi reusi adevarate montaje foto. Ce sa va mai spun. Acum toate lumea ma preseaza sa-mi fac odata bagajul si sa plec spre Bucuresti. Tata se cam grabeste, in seara asta va avea petrecerea burlacilor la finul lor si trebuie neaparat sa participe. Eu abia astept sa privesc pe geam la Martzoaga si sa ma bucur de peisaj. Acum va pup si va spun asa cum se cuvine de Paste, Hristos a Inviat!
etrece Invierea la Manastirea Dalhauti, care se afla in satul cu acelasi nume, la 20 de kilometri de Focsani, intr-o padure frumoasa si destul de salbatica. Am mai fost o data acolo, de fapt este impropriu sa spun ca am mai fost, au fost parintii mei, dar eu fiind al lor se poate chema ca am mers s
i eu, chiar nenascut fiind. Ma visam deja citind (stiti doar pasiunea mea pentru lectura) istoria manastirii si mai ales a Icoanei Facatoare de Minuni, veche de doua mii de ani, care am auzit ca are o istorie extrem de interesanta. As fi vrut sa-mi completez povestile auzite, precum ca loviturile iataganelor turcesti pe chipul Maicii Domnului ar fi provocat niste zgarieturi care mai apoi au luat forma unor rani pe chipul real al unui om, sau ca aceeasi icoana, inchisa de turci intr-un grajd a provocat o lupta teribila intre cai care s-au omorat si au omorat si oamenii care au incercat sa intre acolo. Apoi icoana se spune ca ar fi venit singura pe mare, pana la litoralul romanesc, unde a fost gasita si adusa la aceasta manastire. As fi vrut sa vad miile de lumanari arzand pentru credinta de peste doua mii de ani a oamenilor in Inviere si in Viata cea Vesnica. Cand colo, datorita conditiilor meteo dintre cele mai nefericite, am ramas sa d
orm in casa. Doar parintii mei au fost la biserica, dar nu la Dalhauti ci la Mrea Trei Brazi, in Panciu. Eu am ramas cuminte la Tifesti, cu bunica, am facut nani si am stat cuminte. Apoi, cand m-am trezit, am luat laptopul si am inceput. Stiam de un program in care lucreaza tata uneori, Photoshop parca se numeste, si m-am apucat sa modific niste poze. Parca nu-mi placeau asa, brute, neprelucrate. Stiam ca mama are o floare acasa si deja ma vedeam pozat si asezat in mijlocul florii. Ba chiar sa creez un camp intreg de flori, in mijlocul carora sa fiu eu, cine altcineva. Plus ca la unele fotografii nu-mi placea decorul si... ce sa ma lungim vorba, am inceput treaba. Nu pot sa va spun ce surpriza am provocat cand le-am aratat parintilor si bunicilor lucrarile mele. O adevarata arta, ar spune profanii. Eu stiu insa ca mai am de invatat cateva
chestii si ca in curand voi reusi adevarate montaje foto. Ce sa va mai spun. Acum toate lumea ma preseaza sa-mi fac odata bagajul si sa plec spre Bucuresti. Tata se cam grabeste, in seara asta va avea petrecerea burlacilor la finul lor si trebuie neaparat sa participe. Eu abia astept sa privesc pe geam la Martzoaga si sa ma bucur de peisaj. Acum va pup si va spun asa cum se cuvine de Paste, Hristos a Inviat! 
Comentarii