Imi plac lucrurile frumoase din viata mea

Desi am numai sapte luni, am sa va marturisesc foarte sincer ca am facut o smecherie ca sa pot avea blog. Am trecut la profil ca as avea 107 ani. Pai, daca la 7 luni nu ma lasa sa fiu si eu in rand cu lumea, am vrut sa vad ce pot obtine daca ma dau un pic mai mare. Asta probeaza, din punctul meu de vedere, faptul ca oamenii inca mai cred ca intelepciunea vine o data cu varsta. Imi cam vine a rade. Lasa-i sa creada ce vor ei, eu stiu foarte clar ca am deja cateva filme vizionate (la activ), citesc o carte in fiecare zi, aceeasi, dar imi place tare mult, si nu prea plang. Uneori, cand cred eu ca am fost lasat singurel, sa citesc, auzi, sa citesc, atunci imi mai vine a plange. Dar am prins smecheria, slabiciunea parintilor, cum s-ar spune: pun buza de jos a tristete, stiu cum sa privesc si ma stramb ca si cum as suferi foarte tare de singuratate. Succesul este garantat, va jur, imediat vine cineva langa mine si nu stie ce sa-mi mai faca. Mama lasa cartea din mana, tata lasa laptopul si site-urile deocheate (stiu eu la ce se uita, mai trag cu coada ochiului si daca nu vad, aud sunetele) si vin amandoi in goana la mine. Atunci nu pot decat sa rad, pentru ca sunt constient ca mi-a reusit si de data asta. Am un singur regret: nu pot face inca poze, dar in scurt timp ma voi consola cu ideea ca voi avea destul forta incat sa-i trantesc Nikon-ul lui tata de perete, ca prea mult pune blitzul in ochi la copil. Gata! Destul pentru primul articol.

In acest blog, primul meu blog, va voi arata cateva site-uri utile mamicilor, ca sa le fie bine la bebitzii lor, cate filmuletze si om mai vedea noi.
Va pup acum!


Comentarii

Anonim a spus…
tine-o tot asa, bebe
19 aprilie 2008 la 13:54
Anonim a spus…
Un bebe de elita!!!
19 aprilie 2008 la 13:56
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nu-i usor sa fii fotomodel...

Imagine
Am o mare pasiune. Imi place sa pozez si, chiar daca as fi exagerat de modest, tot as putea spune ca ies bine in poze. Pentru ca sunt natural, nu ma prefac, nu tin cont de obiectiv, nu incerc sa par altfel decat sunt. Ma simt bine atunci cand aud zgomotul obturatorului, imi place acest sunet, sunt indragostit de el. Nu vreau sa devin fotomodel, nu neaparat, dar sa pozez este una dintre pasiunile mele, pe langa lectura si joaca. De Florii am fost in Herastrau. Era cam aglomerat, dar n-am pierdut niciun moment, am refuzat pur si simplu sa dorm, am privit in stanga si-n dreapta in continuu, iar cand am ajuns in tziganie, asa am denumit eu locul unde sunt tot felul de leagane si dracii de ametit copiii, manevrate de tzigani, desigur, am admirat, uitandu-ma in sus, rotile a celea uriase, unde copiii se urcau pentru senzatii tari, tipand de fericire sau de frica. Am facut un tur bun, recunosc. Mi-a placut si mai vreau. In tot acest timp am fost fotografiat destul de mult, am purtat ochelari
Citiți mai multe

Studiourile "BEBE" film prezinta

Imagine
Am fost in parcul IOR, in weekend. M-am simtit excelent! Priveliste de toamna cum nici nu-ti poti imagina in Bucuresti. Salcii pletoase, copaci care-si arunca frunzele intr-o betie de culori prin iarba verde-maronie, sute de rate care pescuiesc ca sa mearga apoi in carduri lungi, intr-o promenada nestingherita de nimic, catzei care alearga bucurosi, tineri plimbandu-se de mana, copii in dreptul carora m-am oprit pentru a le zambi senin, pri mind, la randul meu, un zambet la fel de cald... Cam acesta era parcul vizitat. Ce sa mai spun, o zi superba de toamna, un 18 octombrie de vis, in care aleile parcului au rasunat de muzica populara cantata cu ocazia festivalului Savorile toamnei; o zi in care lumea mi s-a parut mai buna, mai civilizata, mai promitatoare pentru un viitor in care incerc cu succes sa-mi fac un loc al meu. Bebe cel voinic
Citiți mai multe

Luatul din moţ

Imagine
Tradiţia, pe la no i, spune că la o anumită vârsta, după un an, în principiu, lui bebe trebuie să i se ia din moţ, condiţie obligatorie pentru a putea ulterior să-şi ajusteze coafura după cum bebe doreşte. Printr-un simplu exerciţiu de imaginaţie, aţi putea uşor deduce că nici eu nu am scăpat, nu am reuşit să mă fofilez, cum s-ar spune, ca să rămân cu moţul întreg. A venit o zi, mult amâ nată de părinţii mei, în care m-am gătit bine pentru petrecere şi am meditat aproape două seri la ce obiect să aleg când pe masă îmi vor fi înşirate tot felu l de lucruri, acum fără nicio trebuinţă, decât eventual colaterală. Acestea fiind spuse, ne-am adunat cu mic cu mare, eu fiind singurul din categoria cel mai mic şi am dat drumul la chef, cum ar spune nanul, într-o sâmbătă frumoasa din toamna aceasta, mai exact în 20 septembrie. părinţii mei veniseră de joi seara, să aibă timp de pregătiri, dar nu au avut prea multă treabă pentru că totul era gata pregătit de bunici. Vineri, camerele de la Ţifeşti
Citiți mai multe