Tradiţia, pe la no i, spune că la o anumită vârsta, după un an, în principiu, lui bebe trebuie să i se ia din moţ, condiţie obligatorie pentru a putea ulterior să-şi ajusteze coafura după cum bebe doreşte. Printr-un simplu exerciţiu de imaginaţie, aţi putea uşor deduce că nici eu nu am scăpat, nu am reuşit să mă fofilez, cum s-ar spune, ca să rămân cu moţul întreg. A venit o zi, mult amâ nată de părinţii mei, în care m-am gătit bine pentru petrecere şi am meditat aproape două seri la ce obiect să aleg când pe masă îmi vor fi înşirate tot felu l de lucruri, acum fără nicio trebuinţă, decât eventual colaterală. Acestea fiind spuse, ne-am adunat cu mic cu mare, eu fiind singurul din categoria cel mai mic şi am dat drumul la chef, cum ar spune nanul, într-o sâmbătă frumoasa din toamna aceasta, mai exact în 20 septembrie. părinţii mei veniseră de joi seara, să aibă timp de pregătiri, dar nu au avut prea multă treabă pentru că totul era gata pregătit de bunici. Vineri, camerele de la Ţifeşti...
S-a întâmplat demult, să tot fie vreo patru luni. Eram liniştit, la Reghiu, în vizită la strabunica Sitz şi visam la Paris, locul atât de îndrăgit de părinţi. Aşteptam nerăbdător întoarcerea lor. Îmi era dor de ei, pe de o parte, pe de alta îmi era ciudă că eu nu am mers, deşi înţelesesem că sunt prea mic pentru asta, şi aşteptam cu nerăbdare să văd ce mi-au adus. Vă dezvălui ceva din culise: mama a început să plângă când a păşit în Disneyland fără mine. S-a gândit că face o mare nedreptate. Continuu dezvăluirea şi vă mărtur
isesc că totul era doar în mintea ei, pentru că în tot acest timp mă aflam la umbra merilor, mă bronzam frumos, mâncam fructe şi citeam. Mă obişnuisem deja cu ideea că nu merg. Dar nu pot fi eu responsabil de gândurile oamenilor, mai ales că la acea vreme eram mulţumit să privesc fotografii şi să primesc ceva frumos din străinătăţuri. Şi nu s-au lăsat aşteptate cadourile. Mi-am reînoit garderoba cu un costum de Peter Pann, unul de japonez sau chinez, mă rog, astea cam seamănă din punctul meu de vedere, o geacă foarte draguţă, în fine, o grămadă de hăinuţe la care s-au adăugat un trenuleţ şi o ramă foto, în care mi-au şi pus o poză unde 
sunt la volanul Mârţoagei. Am fost mulţumit, încântat chiar, şi mi-am jurat că data viitoare când vor pleca am să merg cu ei. Gata cu umbra de la Reghiu, este timpul s-o iau la trap prin Europa. Frumuseţile Patriei le-am cam descoperit. 
Comentarii